Programul RO-Energy, numărul 1 din România pe energii regenerabile și eficiență energetică, a demarat Schema de granturi mici – Electrificare finanțată prin Granturile SEE, un apel de program coordonat de Innovation Norway. ODAS Global Consulting este firma de consultanță profesionistă care te va ajuta să accesezi granturile nerambursabile finanțate prin mecanismul financiar SEE 2014-2021 acordate în cadrul acestui apel.
ODAS Global Consulting este firma profesionistă de consultanță cu aproape două decenii de experiență în domeniul consultanței în afaceri, management, accesarea fondurilor europene, consultanța privind investiții realizate la nivel global, servicii de securitate cibernetică, lobby și arhitectură. Noi am ajuns să fim lider incontestabil de piață în vederea accesării fondurilor europene nerambursabile, indiferent de tipul de program, coordonate atât de către agențiile internaționale, cât și de Autoritățile Românești sau chiar de Comisia Europeană.
ODAS Global Consulting a ajuns să fie firma de consultanță numărul 1 din România pe baza cifrei de afaceri înregistrate încă din anul 2013 și până în prezent, fapt ce se datorează experienței vaste și a serviciilor de calitate superioară pe care le-am oferit cluenților de-a lungul anilor. Am scris sute de proiecte de-a lungul timpului, rata noastră de succes fiind de peste 98%. Respectul, transparența, profesionalismul și integritatea de care am dat dovadă ne-au propulsat în topul companiilor de consultanță.
Cu o echipa formată din experți cu o vastă experiență în domeniul accesării fondurilor europene, afacerea ta poate să înflorească în cel mai scurt timp posibil. În cazul în care proiectul tău va fi respins, responsabilitatea revine companiei de consultanță și ți se vor restitui integral sumele plătite pentru consultanță, astfel incât să nu riști nimic sau ți se va găsi o altă linie de finanțare.
Schema de granturi mici – Electrificare finanțată prin Granturile SEE
Schema de granturi mici este un apel finanțat prin mecanismul financiar SEE 2014-2021, împreună cu Ministerul Energiei, Ministerul Mediului, Autoritatea Națională pentru Energie din Islanda și Directoratul pentru Energie și Resurse de apă din Norvegia pentru a-și atinge obiectivul, care vizează implementarea unei energii mai puțin consumatoare de carbon și sporirea securității aprovizionării în România.
Programul oferă granturi nerambursabile cu valori cuprinse între 30.000 Euro și 200.000 Euro, granturi pentru care sunt eligibile toate entitățile private, publice, comerciale, necomerciale și organizațiile neguvernamentale. Proiectele eligibile pentru a accesa aceste granturi sunt cele care vizează electrizarea gospodăriilor neelectrificate și a comunităților în care conexiunea la rețea nu este fezabilă din punct de vedere economic sau unde gospodăriile vizate nu își pot permite taxa de conectare.
Pentru a afla mai nulte detalii despre Schema de granturi mici – Electrificare finanțată prin Granturile SEE apelați cu încredere la ODAS Global Consulting din Cluj (Strada Teleorman 16, Cluj-Napoca 400573), Bucureşti (CCIR Business Center, Bulevardul Octavian Goga, Nr. 2) sau Braşov (Strada Mureșenilor nr. 28, Brașov 500030), cât și online la https://www.odasglobalconsulting.net/.